Istoria felicitărilor de Crăciun

Se apropie cu paşi repezi Sărbătorile de iarnă şi chiar dacă acest an ne-a răpit multe bucurii, cu siguranţă bucuria de a face daruri este în gândurile tuturor. Ne preocupă aşadar în aceste zile cum să le facem mici surprize celor apropiaţi, dar şi ce urări să aşternem pe felicitările care le vor însoţi. Căci gândurile bune valoarează uneori mai mult decât toate bogăţiile lumii.

Obiceiul de a scrie felicitări de Crăciun a devenit pentru noi un gest obişnuit, dar a fost întotdeauna aşa? V-aţi întrebat vreodată care este istoria sa?

În anul 1840 a început reorganizarea serviciului poştal din Marea Britanie. Aceasta avusese un serviciu poştal şi înainte de această dată, dar taxele mari făceau ca el să fie inaccesibil publicului larg. Sir Henry Cole, nobil implicat în această activitate s-a trezit cu o mare problemă. Mulţi prieteni, după scăderea taxelor poştale, au început să-l bombardeze cu scrisori de Crăciun. Sir Henry Cole era un om foarte ocupat, dar era nepoliticos să primeşti scrisori şi să nu răspunzi la ele, chiar dacă veneau cu zecile! Astfel, împreună cu un prieten al său (artistul John Callcott Horsley), a elaborat un design pentru o felicitare de Crăciun, care, în 1843, a fost pusă în vânzare la prețul de 1 şiling.

Felicitarea prezenta trei generații ale unei familii care țin un toast pentru destinatar, iar pe părţile laterale erau desenate scene de caritate, cu alimente și îmbrăcăminte destinate săracilor. A avut un mare succes (au fost vândute 2050 exemplare, lucru extraordinar pentru acele vremuri), dar a fost şi aspru criticată. Ideea vinului băut de întreaga familie (inclusiv de un copil) a iscat o aprinsă controversă şi a fost taxată drept promovare a consumului de alcool.

Ce a urmat? Ideea a fost preluată de tot mai mulţi comercianţi, iar creatorii felicitărilor s-au întrecut în a folosi imagini cât mai atrăgătoare: scene cu naşterea Domnului, păsări şi zăpadă, copii, flori sau Moş Crăciun în diverse ipostaze.

Astăzi, mai rar trimitem prin poştă felicitări (comunicarea online a devenit prioritară), dar nu uităm să le alăturăm darurilor pe care le oferim.

Voi aţi cumpărat deja cadourile pentru cei apropiaţi vouă? Dar felicitări?